Saturday 11 January 2014

Something Sad... Borrowed from Magda Isanos

"Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici o operă literară nu poate trăi fără ele. Cu cât timpurile sunt mai barbare, mai înveninate de ură şi mai iraţionale, cu atât intelectualul este dator să cultive sufletul lui într'un sens moral şi să se opună curentului. Iartă-mă că predic, dar spectacolul degradării umane mă îngrozeşte şi mă face să mă tem pentru tine, cum te temi totdeuna pentru cei iubiţi într'o vreme de molimă."
(Scrisoare către Eusebiu Camilar, 27 august 1939, Costiujeni)


 

[Fără nume]


O carte-mi tine-ades tovarasie
Si-a mai rămas pe randurile ei,
Ca pulberea de soare stravezie,
Lumina unui gând din ochii tai.

Stau astfel vremea fără s-o mai numar;
Mă-nsala visul bun si mă gandesc
Ca-mi urmaresti lectura peste umar,
Si, daca taci, e pentru ca citesc.


Sarută-mă



Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or să moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavera.

Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Dragostea mea
 

Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea
şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
şi totuşi câte-ntr-însa s-oglindesc...

Nu meriţi iarăşi clipele de-acum
şi gândurile bune câte ţi le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
şi după ce -milos- i-a sărutat
leprosului, pe uliţă, picioarele...

Logodnă

Logodnicul vine-n amurg,
vesele pletele-i curg.
Puneti-mi rochii albastre, flori.
N-auziti pasii biruitori?

Unde-i inelul scump, daruit?
Luna nu vrea sa-l zareasca.
O, ce poveste copilareasca:
cum ne-am vazut, ne-am iubit.

 

Eu nu regret


Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Something Modernist... Borrowed from Nichita Stănescu

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

 

A Poem

Tell me, if I caught you one day
and kissed the sole of your foot,
wouldn't you limp a little then,
afraid you'd crush my kiss?...

Poezia


Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.


O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

Poetry 

Poetry is the weeping eye
it is the weeping shoulder
the weeping eye of the shoulder
it is the weeping hand
the weeping eye of the hand
it is the weeping soul
the weeping eye of the heel.
Oh, you friends,
poetry is not a tear
it is the weeping itself
the weeping of an uninvented eye
the tear of the eye
of the one who must be beautiful
of the one who must be happy.

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.

Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

 

Another kind of Mathematics

We know that one times one is one,
but an unicorn times a pear
we have no idea what it is.
We know that five minus four is one
but a cloud minus a sailboat
we have no idea what it is.
We know that eight
divided by eight is one,
but a mountain divided by a goat
we have no idea what it is.
We know that one plus one is two,
but me and you, oh,
we have no idea what it is.

Oh, but a comforter
times a rabbit
is a red-headed one of course,
a cabbage divided by a flag
is a pig,
a horse minus a street-car
is an angel,
a cauliflower plus an egg
is an astragalus.

Only you and me
multiplied and divided
added and substracted
remain the same...

Vanish from my mind!
Come back in my heart!

 

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

Of love

She remains bored and very beautiful
her black hair is angry,
her bright hand
for ages now has forgotten me,-
for ages too has forgotten itself,
hanging as it has from the neck of a chair.

 In the lights I drown myself,
set my jaws against the coursing of the year.
I reveal my teeth to her
but she understands this is no smile-
sweet, illuminated creature
she reveals myself to me while
she remains bored and very beautiful
and for her alone I live
in the appalling world
of this inferior heaven.

 

Poveste sentimentală

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

 

Sentimental story

Then we met more often.
I stood at one side of the hour,
you at the other,
like two handles of an amphora.
Only the words flew between us,
back and forth.
You could almost see their swirling,
and suddenly,
I would lower a knee,
and touch my elbow to the ground
to look at the grass, bent
by the falling of some word,
as though by the paw of a lion in flight.
The words spun between us,
back and forth,
and the more I loved you, the more
they continued, this whirl almost seen,
the structure of matter, the beginnings of things.

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

A mea

Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
si tocmai să calce pe dinsa licheaua.
Ea spala zidul casei cu mâna ei
si atirna pe dinsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.
Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca să-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.
Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.

Thursday 9 January 2014

Something Graceful... Borrowed from E. E. Cummings










i carry your heart with me (i carry it in my heart)

i carry your heart with me (i carry it in
my heart) i am never without it (anywhere
i go you go, my dear; and whatever is done
by only me is your doing, my darling)

i fear no fate (for you are my fate, my sweet) 
i want no world (for beautiful you are my world, my true)
and it’s you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life; 
which grows higher than soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart (i carry it in my heart)

Monday 6 January 2014

Something Old... and Borrowed from Elizabeth Bishop


One Art
The art of losing isn't hard to master;
so many things seem filled with the intent
to be lost that their loss is no disaster,
Lose something every day. Accept the fluster
of lost door keys, the hour badly spent.
The art of losing isn't hard to master.
Then practice losing farther, losing faster:
places, and names, and where it was you meant
to travel. None of these will bring disaster.
I lost my mother's watch. And look! my last, or
next-to-last, of three loved houses went.
The art of losing isn't hard to master.
I lost two cities, lovely ones. And, vaster,
some realms I owned, two rivers, a continent.
I miss them, but it wasn't a disaster.
- Even losing you (the joking voice, a gesture
I love) I shan't have lied. It's evident
the art of losing's not too hard to master
though it may look like (Write it!) like disaster.

Arta de a pierde
A pierde nu-i o artă grea, se ştie;
atîtea să se piardă par a vrea,
că a le pierde nu-i o tragedie.
Să pierzi mereu ceva. Firesc să-ţi fie
cînd pierzi ba chei, ba timp asemenea.
A pierde nu-i o artă grea, se ştie.
Apoi să pierzi cu-avînt, cu dibăcie,
să te-antrenezi uitînd cît poţi uita:
neamintirea nu-i o tragedie.
Eu ceasul mamei l-am pierdut. Şi scrie
alt nume pe ce case-aş mai avea.
A pierde nu-i o artă grea, se ştie.
Pierdui vreo trei cetăţi, o-mpărăţie,
fiefuri, rîuri, avuţia mea...
Îmi cam lipsesc, dar nu-i o tragedie.
Chiar cînd pe tine te-am pierdut (iar mie
mi-erai atît!), să mint nu aş putea,
a pierde nu-i o artă grea, se ştie,
chiar cînd ar fi (cînd este!) tragedie.