Frunzele
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...
TOAST
Ridic acest pahar pentru iubire
Si-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta stralucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.
Văd mâlul de demult cum se depune
Si apa limpezindu-se treptat
După ce trece,cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.
A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Si presărat cu petece de cer.
De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca sa-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
In care-nvăţ din nou ca să iubesc..
Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Imi pot privi adevăratul chip.
Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!
No comments:
Post a Comment