Monday 23 June 2014

Something Blue... Borrowed From Traian Demetrescu

Acelaşi farmec...


La Nord, în ţările ploioase,
Cu melancolice popoare,
Sunt visători ce plâng şi sufăr
 De nostalgii de soare...
Şi, rar, când cerul le trimite
O rază caldă, o zâmbire,
În loc să cânte, să renască,
 Ei mor de fericire...

Trec orele...

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, - şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...

No comments:

Post a Comment